Unde m-a dus întrebarea cu firul roșu? La tot ce a fost anul ăsta, cu bune și mai puțin bune. Și mi-am amintit și de un exercițiu pe care simt să ți-l las acum, că tot ești bombardat/ă de mailuri despre și cu retrospectivele anului. Eu l-am auzit la Philip McKernan într-un curs cumpărat de la el acum vreo 9 ani și-l fac în fiecare an, uneori chiar de mai multe ori [mai ales în perioade copleșitoare].
e x e r c i ț i u
Pe o foaie de hârtie faci 3 coloane. Pe cea din stânga scrie 5 lucruri pe care ți le dorești. Pe cea din dreapta scrie 5 lucruri extraordinare/senzaționale pe care le ai deja. E musai să fie speciale, dar încearcă să nu ocupi locurile cu fiul meu, soțul meu, mama mea, etc [vei înțelege la următorul pas de ce]. Plecând de la cele 10, din cele 2 coloane, alege doar 5 pe care să le treci în coloana din mijloc, pe care vrei să le păstrezi și/sau pe care vrei să le obții în viitor.
E simplu, dar te las pe tine să vezi dacă e și ușor să renunți la unele pentru altele. Adesea vrem, vrem, vrem, fără să facem spațiu pentru altceva și să poți face spațiu pentru ceva nou înseamnă să poți alege să renunți la unele lucruri sau sa poți să renunți la a vrea ceva nou. Și ca să faci asta ai nevoie să te uiți la firul roșu: de unde vine și încotro se duce, care e povestea pe care o spune?