Nu e vorba de timp

Și tu ai senzația că lunile astea au trecut mult mai repede și nici tu nu mai știi cum ai ajuns deja atât de departe în an? La mine așa se simte. Și mai simt și că lucrurile, în general, se mișcă în jurul meu cu o viteză cu care nu pot ține pasul.

Acum ceva vreme mi-am dat o provocare: să fac în fiecare zi un lucru pentru ceva important pentru mine și am scris despre asta aici. Simplu, însă nu chiar ușor. Pe parcurs mi s-au alăturat mai multe persoane, poate chiar și tu :)

Provocarea asta mi-a arătat un lucru simplu: dacă nu te duci cu atenția către cel mai mic pas posibil, peisajul ți-o fură. Abia atunci când ești conectat la acel pas mic poți vedea ce te blochează de fapt. Și mi-am amintit de întrebarea pe care o adresez celor cu care lucrez atunci când știu ce au de făcut, dar nu fac:

Într-o postare pe Instagram cu întrebarea asta, am făcut și un mic sondaj, întrebând: Știi de ce?, iar ca variante de răspuns am dat: 1. Da, dar nu e chiar atât de simplu și 2. Nu. 83% dintre cei care au răspuns au spus că da, știu, dar nu e chiar atât de simplu.

Știu de ce nu fac acel lucru care ar putea schimba [pune tu aici ce e în cazul tău] este o condiție necesară, dar nu și suficientă ca să-l și fac.

Dacă te regăsești în ce am zis până aici, probabil că în timp ți-ai și dat explicații: n-am timp, n-am energie, acum nu e momentul potrivit și poate că unele dintre ele chiar au sens. Dar, dacă te uiți mai atent, ai să vezi că explicațiile se schimbă, iar lucrul ăla rămâne pe loc.

Nu e lene. Nu e lipsă de voință. E ceva mai subtil.

Lucrând cu oameni pe blocaje reale, am observat câteva lucruri care apar des și despre care se vorbește rar. Nu le voi numi blocaje psihologice că sună a teorie și nu de aia le scriu. Le scriu că le-am văzut în sesiuni, uneori și la mine, și pentru că ceva s-a schimbat atunci când le-am numit.

Vezi cum e pentru tine când răspunzi la întrebările de mai jos:

Când ești pe punctul să faci ceva bun pentru tine, ce gând apare primul?

Pentru mulți e ceva de genul: nu acum, nu merită, sunt altele mai importante.
Însă nu e vorba de priorități. E vorba de ce crezi, în mod real, că ți se cuvine. Cât de des îți pui propriile nevoi pe ultimul loc [și ți se pare normal]?

Dacă ai face acel lucru și viața ta s-ar schimba, cine ar fi lângă tine?

Nu e o întrebare despre relații. E despre ce se întâmplă când tu devii altcineva și cei din jur rămân la fel.
Uneori oprim un proces nu pentru că nu vrem să ajungem acolo, ci pentru că nu știm cum să ajungem fără să pierdem pe cineva pe drum. Ai învățat undeva că a rămâne aproape înseamnă a rămâne la fel.

Cine ți-a arătat asta?

Dacă ai face acel lucru, cum te-ar vedea ceilalți?

Dar tu cum te-ai vedea?
Avem o imagine despre noi care s-a construit în timp, cu ajutorul celor din jur. Schimbarea înseamnă uneori că imaginea aia nu mai e valabilă. Și asta poate fi la fel de înfricoșător ca eșecul.

Ce ai pierde din cine ești acum, dacă ai deveni cine vrei să fii?

Dacă una dintre întrebările astea te-a pus pe gânduri, aia e direcția în care merită să te uiți. Să fie ăsta punctul de plecare pentru a face ce tot zici că faci, dar mereu intervine ceva.

---

Cu drag și pe curând,
Erika

P.S. Dacă vrei să duci lucrul ăsta mai departe, cu sprijin, FOCUS e locul. E programul de grup pe care-l țin din 2021, gândit exact pentru genul ăsta de blocaj, pe lucrul important pe care tot îl amâni, deși știi că ți-ar face bine. Nicio presiune, doar dacă rezonează cu tine acum.