JOMOplan

Atelier de planificare lunară

prin lentila JOMO [Joy of Missing Out]

Fă-ți planurile plecând de la cum vrei să te simți în fiecare zi, nu peste 50 de ani.

De multe ori, ne facem planurile în ordinea asta: fac ce e de făcut, obțin ce mi-am propus și abia apoi o să mă pot relaxa, o să am încredere în mine, o să mă bucur. Doar că, între timp, apare altceva de făcut și cum ne simțim rămâne pentru mai târziu.

În atelier îți propun să schimbăm ordinea: pornim de la cum vrei să fii și să te simți, apoi căutăm ce poți face, concret, în direcția asta. Rezultatul contează în continuare, dar nu mai e singurul lucru după care hotărăști dacă o zi a fost bună sau dacă efortul tău a meritat.

Pentru că poți să obții ce ți-ai propus și să nu-ți placă deloc cum ai trăit până acolo. Și atunci merită să te întrebi: cât din ceea ce îți dorești sacrifici chiar în încercarea de a obține acel lucru?

La finalul fiecărei luni, te invit să-ți faci loc și ție în planurile pentru următoarea. Ceea ce ai nevoie contează la fel de mult ca ceea ce ai de făcut.

Următoarea întâlnire

Când și unde
> 28 octombrie • 18.00 - 20.30
>‍ OTOTO Victoriei

Locuri > 10
Investiția > 150 de lei